Portretul lui Dorian Gray e probabil una din primele cărți pe care le-am citit în engleză, așa că are un loc special în mintea mea. A fost în același timp și una din cele mai interesante cărți pe care le-am citit în adolescență. M-a intrigat ca metaforă a vanității – mai ales că în acea perioadă îmi consolidasem această viziune conform căreia aspectul exterior e cel mai puțin important. Mai mult de atât, l-am îndrăgit foarte mult pe Oscar Wilde și asta a fost o experiență singulară pentru că la acea vreme nu aveam niciun pic de atenție pentru autori și absolut toată atenția pentru carte ca obiect particular. În orice caz, mă bucur să pot reciti alături de voi cartea aceasta și sunt tare curioasă cum o voi vedea acum. Deci, în iunie vom citi împreună Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde. În același timp vă invit și la aventura Ulise (pe care am început-o la 1 iunie și o terminăm la 7 septembrie).
Cartea a fost publicată în 1891 (destul de controversată pentru perioada ei, aș zice). Eu voi citi varianta în engleză (The Picture of Dorian Gray, Clydesdale), dar împărțirea va fi simplă, pe capitole: sunt douăzeci de capitole și vom citi cartea în 20 de zile.
Program de lectură:
2 iunie: Capitolul 1, pag. 3-14
3 iunie: Capitolul 2, pag. 15-28
4 iunie; Capitolul 3, pag. 29-39
5 iunie: Capitolul 4, pag. 40-52
6 iunie: Capitolul 5, pag. 53-63
7 iunie: Capitolul 6, pag. 64-70
8 iunie: Capitolul 7, pag. 71-81
9 iunie: Capitolul 8, pag. 82-93
10 iunie: Capitolul 9, pag. 94-102
11 iunie: Capitolul 10, pag. 103-110
12 iunie: Capitolul 11, pag. 111-127
13 iunie: Capitolul 12, pag. 128-133
14 iunie: Capitolul 13, pag. 134-139
15 iunie: Capitolul 14, pag. 140-150
16 iunie: Capitolul 15, pag. 151-158
17 iunie: Capitolul 16, pag. 159-166
18 iunie: Capitolul 17, pag. 167-172
19 iunie: Capitolul 18, pag. 173-181
20 iunie: Capitolul 19, pag. 182-190
21 iunie: Capitolul 20, pag. 191-195
22 iunie: newsletter despre carte
Lectură plăcută! Mulțumesc că citești această carte alături de mine.
PS: Mi-am comandat și o variantă în română și, atunci când ajunge, voi edita textul pentru a adăuga și numărul de pagini din ediția de la Polirom. Mulțumesc pentru răbdare și scuzați întârzierea cu programul de lectură, Bookfest este complet responsabil, am fost acolo trei zile pline și nu am avut laptopul cu mine.
PPS: Va veni și retrospectiva lunară cât de curând :).
Ii mai dau o sansa alaturi de tine :). Poate curge, de data asta, deși subiectul nu ma atrage deloc si prima încercare a eșuat lamentabil după numai câteva pagini...
Gataaa! Satisfacator final, deși neașteptat la capitolul "how", desi ar fi trebuit sa ma gândesc, zic eu. Astept newsletterul :)